powered by god

poze din imponderabilitate

la inceput eu si prietenii mei lupii am fost pacaliti sa lasam padurea ne-am asezat in case mari si ne-am dorit tot mai mult si mai mult spatiu gol numai pentru noi. ne-am facut case tot mai mari si mai mari si ne-am luat caini sa ne fie sclavi apoi le-am dat drumul pe strada. ne simteam bine, tineri, bogati si frumosi si aveam lumea la picioare. cainii de pe strada ne muscau dar noi ne faceam vaccine si credeam ca nu ni se va intampla nimic rau. cu timpul, insa, am inceput sa avem si noi, lupii, trasaturi de caine. nevestele noastre lupoaice mandre au inceput sa se futa pe la colturi cu cainii si intai ne-am dispretuit, apoi ne-am obisnuit si ne-am iubit. uneori ne mancam intre noi ca nu mai stim care suntem lupi si care caini vagabonzi. am fost atrasi la inceput de zgomotul oraselor, dar cu timpul ne-a innebunit si acum ne lovim de peretii mari de sticla din care sunt facute bancile de unde ne luam banii si birourile unde facem banii si bisericile unde ne rugam pentru bani si mallurile unde ne cheltuim banii.

si lumea din jurul nostru innebuneste, dar incearca in acelasi timp sa stabileasca limitele normalului si sa ucida pe oricine nu se supune, pentru ca nebunia e boala grea si mai bine ca soiul rau sa moara si sa ramana numai soiul bun, sa faca o lume frumoasa pentru urmasii urmasilor nostri unde sa fie verdeata si apa curata. tu stii mai bine ce e normal si ce nu, normal e sa te sui in masina ta si ea sa zboare ca vantul si ca gandul. dar eu stiu mai bine ce e normal si ce nu, eu vreau sa te sui masina ta si ea sa explodeze in aer cu mii si mii de scantei

si ne inconjuram de camere de supraveghere care sa vada in locul nostru tot ca sa fim niste dumnezei deformati si sa proiecteze mii de ore de viata anosta si coridoare goale care nu ne intristeaza nici nu ne sperie, ci doar gandul ca cineva ar putea face ceva altfel asta ar fi cumplit.

am descoperit ca noi ne putem imbraca in costum si ne putem transforma in masini. putem lucra pe banda rulanta astfel incat nu mai stim nici care e stanga nici care e dreapta pentru ca nu mai avem nevoie sa ne orientam singuri. cata vreme drumul nostru a fost deja stabilit si rutina noastra e ca painea nostra ce de toate zilele tragem speranta ca va veni momentul in care aparatele vor avea vointa si se vor ridica precum lazar sau neil armstrong si se vor indrepta spre usi sa faca ele revolutie in locul nostru si sa tina piept politiei si autoritatilor.


(foto Cai Guo-Qiang)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s