powered by god

poze din vis

m-am întors acasă pe la vreo 10 dimineaţa de la partyul chinezesc
poate ar mai fi durat dar azi aveam niste treabă şi a trebuit să mă retrag
încă simteam că am energie pentru trei secole de nesomn parcă te băga la amplificator tehnoul nebun şi dracii alien de animatori, dar m-am bagat în pat şi am simţit cum corpul îşi pierde uşor-uşor din greutate până la zero

se facea ca eram la mine în baie, cineva a intrat. cand a dat dumul la robinet am simţit cum celulele mele sunt drenate uşor, apa se scurgea direct din mine, ca viaţa, pentru ca si mie mi-e frica de moarte si mai ales de batranete.
apoi panică totală ca in vis, am citit pe undeva ca femeile viseaza sentimente.

eu, chiuveta

in visul asta aveam foarte multe out of body experiences, dar nu era bine că ieşeam din mine dar nu scapam niciodata.

deodata nu mai eram in baie, ci in spatiu deschis. ochii mei se făceau tot mai mari şi mai mari, cei mai mari ochi cu care poti vedea strada din spatele blocului, ochii blocului.

eu, blocul

pentru o clipă m-am gândit dacă sunt blocul meu OD de zece etaje din colentina sau scoala în care am învăţat parcă acum o sută de ani acasa la mine la Urziceni şi copiii spălaţi pe cap, în uniforme albe, de educaţie fizică, alergau în jurul meu şi parcă nici nu mă vedeau

eu, şcoala

in visele mele apar mereu secvente din copilaria mea fericita si se combina cu prezentul meu plin de panica, de exemplu cu scoala asta de la mine din cartier care vede cu ochi mari kauflandul cum intra in el oameni mici cu caurcioare goale si ies afara cu ele pline, le incarca in portbagaje mici, dar in comparatie cu ei mari.
atunci zeci de produse ambalate corat s-au catarat pe mâinile mele ca gândacii de bucătărie, iar eu nu mă puteam mişca, mereu imobilizata de ceva si tot ce pot sa fac e sa ies din mine, sa mor cum ar veni, putin cate putin

eu, banda rulantă

in visul asta eram metamorfa la viteza gandului, dar nimic nu depindea de mine. toate mi se intampla, viata ma traieste, alege pentru mine, am fost plasata aici si apoi a batut ploaia si vantul si tot asa. atunci cineva m-a luat de o mână care era ca o cărpă fără niciun pic de voinţă sau de vlagă măcar, m-a deschis, a vârât înăuntru nişte conserve cu carne de porc şi m-a aruncat pe spate
apoi am ajuns la metrou la Obor şi am vrut să ies iar din mine, mă obişnuisem deja şi mă gândeam dacă nu cumva aş putea face ceva, dar nu puteam face nimic. am mers mult cu metroul, până am ieşit la suprafaţă, acolo la depoul IMGB. am fost uitata sau pierduta.
şi chiar mă gândeam
că poate nu erau conserve de carne de porc
ci bombe artizanale
stau aşezate una peste alta în burta mea, şi voi rămâne rucsac pentru tot restul vieţii mele care urmează să se termine cât de repede, ca la ştirile din Irlanda sau mai ştiu eu de pe unde.

eu, rucsacul

in visul asta cand iesi din tine tot in tine intri, nu e nicio scapare, ci dimpotriva o inchisoare, corpul o marfa manipulata de zileri cu neveste daviste

eu, marfa

mă obişnuisem să mă alienez şi nu ştiam cine sunt eu, pentru că oricum nu ştiusem niciodată şi mereu mă lăsasem pe mine la intrare, ca pe o haină, alţii îmi puseseră altă haină corpul gol, un fel de halat de lucru, cu timpul au început să mă asambleze ca pe mobila de la Ikea şi iar m-am văzut dinafară, nu mi-a plăcut ce vedeam, dar oricum nu puteam face nimic, decât să mă obişnuiesc cu panica
dar să ştiţi că unii oameni nu se obişnuiesc niciodată in totalitate

eu, bucăţi

şi m-am văzut cuierul pe care era agăţată haina care eram eu

eu, cuierul

am mai fost compostor de autobuz, nu îmi puteam mângâia nevasta pentru că toată ziua dedeam amenzi pe care dacă nu le plăteşti se duc la fisc şi nu poţi să fii antreprenor niciodată, nici dacă faci cursuri de antreprenor plătite de statul român sau chinez nu-mi dau bine seama

eu, compostorul

intram tot timpul din ceva în altceva dar nu eram niciodată eu pentru că eu nici nu existam şi nu o să exist niciodată decât ca materie care se transformă ca la biologia din şcoala generală.

de fapt nu înţelegi nimic şi de exemplu habar nu ai de ce scria poetul despre lună şi stele şi pădure, dar uneori stai la geam, noaptea, şi fumezi o ţigară şi e liniste deplină, se aud doar greierii şi aparatele de aer condiţionat cum curg să facă faţă căldurii şi e chiar plăcut cumva şi adie uşor vântul

eu, AC-ul

şi cum spuneam, eu nu eram eu niciodată şi universul meu era compus din câteva obiecte, o cratiţă, niste pantofi, un scaun
care ar fi încăput într-un cubical

eu, biroul

şi apoi trebuia să mănânc în continuu, deşi mâncarea mă făcea să mă simt vinovată şi inumană, de parcă umanitatea ar fi avut ceva dumnezeiesc, dar nu avea, şi de fapt nici nu îmi dădeam seama dacă eu mănânc, dau de mâncare sau dacă nu cumva altcineva mă mănâncă pe mine

eu, maioneza

aş fi vrut să fug, dar fugeam pe bandă rulantă

eu, linia de producţie

în plus, mereu trebuia să merg la interviuri pentru zeci de joburi noi în uniforme cu cravată, care nu sunt fetiş, decât poate pentru necrofili
şi alţi oameni, sau poate chiar eu, nici nu-mi mai dau seama, oameni microscoape, depistau proporţia de normal după o inspecţie de câteva minute aflai dacă eşti bun sau stricat

eu, microscopul

apoi îţi dai toţi banii care ţi-au mai rămas pe multă mâncare chinezească, orez cu creveti decorticati, chifteluţe cu susan, porc Sichuan, urechi de lemn cu bambus şi sos iute de ghimbir, vinete în sos de stridii şi salată cu piersici şi litchi şi înghiţi compulsiv şi deprimat

eu, digestia

 

uneori te mai dezumfli, că nu poţi să fii tot timpul vesel ca un cretin, că te uzezi, şi până la urmă e mai bine. cineva pompează aer în mine pe un pat de spital

eu, anvelopa

apoi eram macara din aia care cară bagajele în aeroporturi. nu puteam să zbor, nici nu puteam să plec nicăieri

eu, transportorul

inainte sa ma trezesc de tot am iesit si am intrat ultima data in alt mine, chiuveta, rotund. încercam să înec un gândac de bucătărie uriaş, dar nu puteam, cum nu putusem să fac nimic până atunci şi doamne ce mai plângeam de furie şi ură. cu frica ma obisnuisem.

eu, apa

m-am trezit
intr-o singura secunda am simţit
cum corpul îşi recapătă greutatea
pielea redevine treptat tactilă, auzul
bătăi puternice în uşă, lumina, am 483 de lei datorie, trebuie să plătesc urgent sau mi-o taie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s